Cunoaște-te pe tine însuți

Te avertizez, oricine ai fi! Oh, tu, care dorești să cercetezi arcanele naturii, că dacă nu întâlnești chiar în interiorul tău ceea ce cauți, nici înafară nu le vei putea descoperi! Dacă tu ignori miracolele aflate în propria ta casă, cum pretinzi să găsești alte miracole? În tine se găsește ascunsă comoara comorilor Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul și Zeii!

(Inscripție de pe frontispiciul Templului lui Apollo de pe Muntele Parnassus, Grecia, 2.500 î.H.)

Desigur, dacă nu găsim în noi înșine ceea ce căutăm, niciodată nu vom găsi înafară. Socrate a afirmat pe bună dreptate: „Numai cunoașterea care vine din interior constituie adevărata cunoaștere.”

În această epocă, în care totul ne invită să ne exteriorizăm, să ne bucurăm de senzațiile pe care ni le oferă viața, pentru a aduce un omagiu noului Domn al lumii –hedonismul…, am uitat de cel mai important lucru: noi înșine.

Râdem și plângem, cutezăm și ne înfricoșăm, iubim și urâm… și toate fără a percepe resortul secret care ne conduce către acestea. Credem că ne cunoaștem, însă ce știm cu adevărat despre noi? Numele nostru ne-a fost dat de alții. Corpul nostru ne-a fost împrumutat. Cunoștințele noastre le-am dobândit. Și atunci, cine suntem?

Oare există ceva mai trist în viață decât să parcurgem calea de la leagăn până la mormânt continuând să ignorăm ceea ce suntem și pentru ce am venit pe lume? Tragică este existența aceluia care moare fără să fi cunoscut motivul vieții sale!…

Toată lumea crede că se cunoaște pe sine, dar nici pe departe nu bănuim că nu suntem „unul”, ci „mulți”. În realitate, autoasumata individualitate se transformă în multiplicitate. Suntem asemenea unei corăbii încărcată cu persoane, în care fiecare dintre pasageri vrea să preia cârma pentru a naviga vasul oriunde poftește.

Eul care jură iubire veșnică unei femei este înlocuit de un alt Eu care o părăsește în fața altarului pentru a fugi cu alta. Eul care jură loialitate pentru țara sa este înlocuit de un altul care vinde celui mai bogat ofertant secretele de stat. Eul care promite mulțimilor o guvernare transparentă este înlocuit de un altul care manevrează bani murdari. Eul care astăzi se închină lui Dumnezeu este înlocuit la scurt timp de către altul complet sceptic.

A nega „doctrina celor mulți” ar însemna o greșeală naivă, pentru că în niciun fel nu este posibil să negăm contradicțiile intime pe care fiecare dintre noi le are.

Dacă ne-am putea vedea în totalitate într-o oglindă, de sus până jos, așa cum suntem de fapt, am descoperi pe cont propriu „doctrina celor mulți”.

Dacă am avea o adevărată individualitate, dacă am poseda o unitate în locul unei multiplicități, am avea, de asemenea, continuitate de scopuri, conștiință trezită, constanță, voință…

Trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine, pentru a elimina ceea ce este în plus și pentru a dobândi ceea ce ne lipsește, dacă vrem cu adevărat să părăsim lumea iluzorie și trivială în care trăim și apoi să ne scufundăm în marele ocean al vieții, care constituie Realul, dincolo de corp, de emoții și de minte.

„Umila cunoaștere de tine însuți este o cale mai sigură spre Dumnezeu decât calea științei”, sublinia Thomas de Kempis. „Unii se plâng de prostia lor, aceștia deja nu mai sunt proști, mult mai prost este cel care, fără să se cunoască pe sine însuși, spune că este inteligent” afirma însuși Buddha.

Ajungând în acest punct, amabilul cititor se va întreba cu siguranță: cum pot duce la îndeplinire această transformare lăuntrică? Cum pot ajunge la trezirea conștiinței?… Să-l lăsăm pe însuși C. G. Jung să facă puțină lumină în această chestiune interesantă:

Pentru a se produce această transformare, este esențială circumambulatio, mai bine spus, concentrarea exclusivă în centru, în locul transformării creatoare. Pe parcursul acestui proces suntem „mușcați” de animale, adică, noi trebuie să ne expunem la impulsurile animalice ale inconștientului, fără să ne identificăm cu ele și fără „să fugim de ele”, pentru că dacă fugim de inconștient obiectivul procedeului va fi iluzoriu. Noi trebuie să continuăm, adică, procesul început în acest caz prin autoobservare, trebuie să fie trăit în mijlocul tuturor vicisitudinilor sale și anexat la conștient prin intermediul unei înțelegeri superioare. (Psihologie și alchimie)

Acele animale care mușcă sunt fără îndoială animalele dorinței pe care le purtăm în interiorul nostru, „agregatele psihologice”, după cum sunt denumite în Orient, „Eurile” psihologiei experimentale, defectele sau slăbiciunile din diferitele crezuri. Ele își înfig dinții ascuțiți în însăși carnea noastră pentru a ne vlăgui de energiile noastre mentale, emoționale sau volitive. Așa cum spunea Jung, nu fugind de acele bestii interne ne vom transforma. Ci exact invers, ceea ce trebuie să facem este să le observăm, așa cum un polițist observă un hoț care dă târcoale unei case, așteptând ca cel din urmă să comită infracțiunea pentru a-l putea prinde in fraganti.

De bază este AUTOOBSERVAREA. Cine nu se observă nu se cunoaște, și cine nu se cunoaște nu se poate schimba.

Pe măsură ce noi practicăm autoobservarea interioară, începem să descoperim prin noi înșine, multe persoane, multe „Euri” care locuiesc în interiorul propriei noastre personalități.

Simțul autoobservării intime este atrofiat în fiecare ființă umană, dar exersându-l, autoobservându-ne moment de moment, respectivul simț se va dezvolta într-o formă progresivă.

Pe măsură ce simțul autoobservării își continuă dezvoltarea prin intermediul utilizării continue, vom deveni tot mai capabili să percepem în mod direct acele Euri despre care niciodată nu am avut vreo informație legată de existența lor.

Ne-am format concepții greșite despre noi înșine… Multe lucruri pe care noi credem că nu le avem, le avem și multe pe care credem că le avem, nu le avem. Presupunem că avem unele calități pe care, în realitate, nu le posedăm, și multe virtuți pe care le deținem cu adevărat le ignorăm.

Suntem tristele personaje pe care le descrie Platon în Mitul Peșterii, indivizi prinși în lanțuri care consideră drept reale umbrele pe care le proiectează obiectele care defilează între ei și un foc strălucitor. Ceea ce credem că ar fi real este o simplă iluzie.

Trebuie să rupem lanțurile Eului pentru a putea trezi conștiința și pentru a atinge marile realități ale vieții și ale morții.

Multe texte sacre ne vorbesc despre necesitatea trezirii, dar niciunul dintre ele nu explică în mod clar cum o putem realiza.

Fără îndoială, primul pas pentru a scoate conștiința din somnul ei este acela al autoobservării profunde. Doar așa putem cunoaște tranzacțiile, interesele, plăcerile, simpatiile etc. fiecărui Eu și, deopotrivă, consecințele pe care le provoacă în noi și în ceilalți. Dar cu siguranță autoobservarea nu este totul. Calea care trebuie să ne conducă la Iluminare ne cere într-un mod imperios ÎNȚELEGEREA și ELIMINAREA a ceea ce am observat. Dar acest lucru, iubite cititor, este o temă care trebuie să fie abordată într-un alt cadru, cum ar fi cel oferit de cursurile noastre…

Pentru a finaliza, să ne permită răbdătorul cititor să încheiem acest prim capitol al științei TREZIRII, amintindu-ne o maximă rostită de Sf. Augustin:

NOLI FORAS IRE, IN TEIPSUM REDDI; IN INTERIORE HOMINE HABITAT VERITAS

«Nu ieși înafară, intră în tine însuți: în omul interior locuiește adevărul!»

De asemenea știu

Revista digitală a AGEAC

Radio AGEAC

Fondatorul AGEAC

Publicaciones de AGEAC